Ad Astra Awards
Ad Astra Journal
Science library
White book
University rankings
Who's who
Publications
Theses and dissertations
Ad Astra association
 
Press releases
News
Events
Funding opportunities
 
Login
Registration
 
>> Românã
 
   
 

Propunerile Asociatiei Ad Astra pentru pachetele de informatii PCE

Avand in vedere lansarea in dezbatare publica, de catre UEFISCDI, a Pachetului de informatii pentru instrumentul de finantate Proiecte de Cercetare Exploratorie, va prezentam mai jos propunerile Asociatiei Ad Astra:

1. Constatam introducerea fata de competitiile anterioare a doua noi domenii (informatica si stiinte economice), fara a se tine cont de practica europeana si numarul de cercetatori pe domenii in Romania. Pentru a se asigura sanse egale de reusita tuturor aplicantilor, propunem adoptarea distributiei pe domenii din cadrul programelor Horizon 2020, respectiv pe Physical Sciences and Engineering, Life Sciences and Social Sciences and Humanities, cu stabilirea in pachetul de informatii a unei rate de succes similare celei de la competitiile europene. Pentru procesul de evaluare, propunem pastrarea subdomeniilor actuale.

2. Pp. 3 Inlocuirea textului "Sustinerea si promovarea cercetarii stiintifice fundamentale, multi, inter si trans disciplinare si/sau exploratorii" cu "Sustinerea si promovarea cercetarii stiintifice fundamentale si exploratorii".

3. Pp. 3, sectiunea 4 (Criterii de eligibilitate): se propune eliminarea restrictiei referitoare la obtinerea doctoratului de catre directorul de proiect in urma cu cel putin 10 ani fata de momentul depunerii propunerii de proiect. Evaluarea se face in functie de calitatea si competenta directorului de proiect si a lucrarilor acestuia, precum si de calitatea/valoarea stiintifica a proiectului propus, astfel incat varsta directorului de proiect nu reprezinta un criteriu de eligibilitate.

4. Pp. 4, sectiunea 4 (Criterii de eligibilitate): se propune eliminarea restrictiei referitoare la persoana care este director de proiect de tip TE Competitia 2014 din urmatorul motiv: proiectele de tip TE au termen de finalizare 2017. Astfel, ar exista o suprapunere de maxim un an, in eventualitatea castigarii unui proiect de tip PCE. In contextul dat (ultima competitie PCE avand loc in urma cu 4 ani), consideram ca respectivul cercetator ar fi privat nejustificat de posibilitatea de a accesa fonduri prin acest mecanism de finantare.

5. Pp. 5, sectiunea 7 (Structura echipei de cercetare): se propune eliminarea obligativitatii nominalizarii cercetatorilor cu experienta si a postdoctoranzilor din cadrul echipei de cercetare - aceasta cerinta nu isi gaseste corespondent/echivalent in vreo alta competitie de granturi de cercetare din tari ale UE sau SUA si nu se justifica in vreun fel. Practica, in cazul propunerilor de proiecte in UE si SUA, este de a mentiona 1-2 persoane cheie, care sa garanteze realizarea proiectului propus.

6. Pp. 5, sectiunea 7 (Structura echipei de cercetare): avandu-se in vedere situatia actuala a absolventilor de master in stiinte fundamentale, cu mentiunea ca cea mai mare parte a acestora aleg sa isi faca studiile doctorale in strainatate, si din dorinta de a se evita favorizarea si incurajarea "fabricilor de doctorate", consideram ca numarul de pozitii rezervate doctoranzilor este exagerat. O posibila sugestie ar fi impunerea a doar 1 doctorand si, eventual, acceptarea masteranzilor (fara a se impune vreun numar). Nu este clar daca cei 2 doctoranzi sunt angajati cu norma intreaga sau nu. Prevederea cu minim 50 % din norma trebuie inclusa in aceasta sectiune.

7. Pp. 6, sectiunea 8 (Procedura de depunere, evaluare si selectie a propunerilor de proiecte), itemul Procesul de evaluare: Pentru stiintele umaniste si sociale, sa fie luate in calcul doar cartile/volumele colective aparute la edituri prestigioase din strainatate, articole publicate in reviste indexate ISI si ERIH (INT 1 si INT 2) din strainatate, precum si articole din volume colective de la edituri din strainatate prezente in cel putin 50 biblioteci (potrivit catalogului worldcat sau KVK).

8. Pp. 6-7, sectiunea 8 (Procedura de depunere, evaluare si selectie a propunerilor de proiecte), itemul ETAPA I: consideram ca numarul de experti evaluatori, mentionat sub forma "...de cel putin 3 experti evaluatori", trebuie definit cat se poate de exact, astfel incat expresia "cel putin doi evaluatori", folosita la p. 7, sa reprezinte, cu adevarat, majoritatea expertilor evaluatori alocati fiecarei propuneri de proiect.

9. Pp. 7, sectiunea 8 (Procedura de depunere, evaluare si selectie a propunerilor de proiecte), itemul ETAPA II: consideram ca numarul de experti evaluatori, mentionat sub forma "…de minimum 3 experti evaluatori", trebuie definit cat se poate de exact, similar cu comentariul anterior (punctul 5).

10. Pp. 9, sectiunea Analiza contestatiilor: eventuala modificare a punctajului final al unui proiect, de catre membrii CNCS, pe motiv de viciu de procedura trebuie avizata in scris de catre raportorul care a prezentat respectivul proiect in panelul principal.
Pp. 9, sectiunea Negocierea bugetului şi semnarea contractelor de finanţare: personalul UEFISCDI nu are competentele necesare pentru a negocia bugetul. Daca se doreste o faza de negociere, aceasta trebuie facuta in fata panelului principal aferent domeniului din care face parte proiectul si numai in cazul in care exista o recomandare in acest sens din partea a cel putin doi din cei trei experti evaluatori.

11. Pp. 14, Anexa 1, sectiunea B3: consideram ca ar trebui mentionata cu exactitate perioada de 10 ani, in care se realizeaza lista de 5 lucrari ale directorului de proiect, i.e. 2006-2015. A se vedea pagina 14, sectiunea B. Etapa I, Punctul B3: ar trebui ca perioada in care au fost publicate cele 5 lucrari sa fie clar exprimata pentru ca apar fie sintagme de genul "incluzand anul 2015", fie "incluzand anul 2005" (pentru evaluatori, in anexa 2). La pagina 18 se observa de mai multe ori expresia "in perioada 2005-2015" (11 ani).

12. Pp. 14, Anexa 1, sectiunea B3: intrucat se urmareste calitatea si nu cantitatea directorilor de proiect si a activitatii acestora, propunem inlocuirea criteriului "…existenta a minimum trei publicatii aparute in top 50% of all journalpublished in the research field of the project proposal ", i.e. zona rosie si galbena, cu " …existenta a minimum trei publicatii aparute in top 25% of all journal published in the research field of the project proposal ", i.e. zona rosie, pentru Science si Social Science. Pentru stiinte umaniste si sociale, "existenta a minim trei publicatii, carti/volume colective, articole publicate in reviste indexate ISI si ERIH (INT 1 si INT 2) din strainatate, precum si articole din volume colective de la edituri din strainatate prezente in cel putin 50 biblioteci (potrivit catalogului worldcat sau KVK)".

13. Pp. 16, Anexa 1, sectiunea D6: consideram ca ar trebui inclus un exemplu de calcul pentru "unitati luni/membru".

14. Pp. 18, Anexa 2, sectiunea "Pentru Ştiinţele vieții, Ştiinţe exacte, fizică şi inginerie": consideram ca evaluatorii trebuie sa indeplineasca dublul criteriilor folosite pentru directorii de proiect, respectiv existența a minimum sase publicaţii (document type: "article" sau "review") apǎrute în reviste situate în "top 25% of all journals published in the research field of the project proposal". Lista de referință cu încadrarea revistelor în top 25% este realizată în funcție de scorurile de influenţă (AIS) calculate de Thomson Reuters în Journal Citation Reports 2014 publicat de Thomson Reuters în iunie 2015, si este disponibilă pe pagina de web a UEFISCDI la adresa: http://uefiscdi.gov.ro/userfiles/file/PREMIERE_ARTICOLE/ARTICOLE%202015/ClasamentAIS2015.p
df


15. Pagina 19, punctele 2 si 3 de la evaluare etapa I. Este mult mai usor de luat o decizie de catre evaluator daca in etapa 1 B3 se inlocuieste cu C2. Este detaliat de la inceput si evaluatorul poate raspunde in cunostinta de cauza. Eliminata nota de la subsol (nota 6, cea cu rosu).

16. Pp. 30 Acordarea unei ponderi de 10% din punctajul total acordat propunerii de proiect in contextul evaluarii bugetului propus este o exagerare. In cadrul evaluarilor europene bugetul nu se puncteaza. Se pot face observatii asupra bugetului de care se poate tine seama la negocierea ulterioara castigarii grantului. Evaluarea ar trebui sa fie stiintifica, asa cum aratam mai sus. Cu 10% din nota, un grant poate cadea din cauza bugetului. Iar daca evaluatorul este strain, sunt sanse mari sa nu fie la curent cu conditiile de la noi (costuri salariale si pentru consumabile, spre exemplu). In situatia in care nu se renunta complet la acest punct consideram ca procentul trebuie redus la 5% cu redistribuirea celor 5 procente ramase inspre capitolele stiintifice.

17. Mentinerea criteriului AIS astfel incat sa nu fie reintrodus IF.

Membrii Asociatiei Ad Astra
Bucuresti
13.04.2016

http://docs.ad-astra.ro/PCE_propuneri_Ad_Astra_Pac_Info_2016_8aprilie.pdf

Posted by Lucian Stefan Ancu

13/04/16

   
© Ad Astra 2001-2013