Ad Astra Awards
Ad Astra Journal
Science library
White book
University rankings
Who's who
Publications
Theses and dissertations
Ad Astra association
 
Press releases
News
Events
Funding opportunities
 
Login
Registration
 
>> Română
 
   
 

Matematica: un hobby

Liviu Ornea
Facultatea de Matematică, Universitatea București

 

Mi s-a cerut să scriu despre cercetarea matematică din România în maximum șase mii de caractere (inclusiv spațiile)*. Pot fi și mai concis: Stăm rău, monșer!

Am mai scris despre subiectul acesta în ultimii ani**. Din păcate, nu pot decît să mă repet.

Cercetarea matematică (fie ea pură sau aplicată) se face, la noi, în două locuri predilecte: în institutele academiei și în universități. Rezultatele obținute se concretizează în articole publicate în reviste de specialitate sau/și în aplicații directe în alte discipline, mai ales în cazul matematicii aplicate. Există mai multe criterii, toate discutabile, după care se poate aprecia calitatea unui cercetător: calitatea revistelor în care a publicat (există o ierarhizare a revistelor de specialitate), numărul de articole publicate, numărul cercetătorilor și al articolelor care citează rezultatele lui, numărul invitațiilor la conferințe internaționale (și calitatea acestor conferințe), numărul și calitatea doctoratelor finalizate sub îndrumarea lui etc.

La fel ca și în alte părți, există și la noi doar o minoritate (raportat la numărul total de cadre didactice și cercetători din țară) care publică regulat în reviste bine cotate. Rezultatele acestea contează, sînt folosite și continuate de colegii străini sau români, și ele sînt cele luate în calcul cînd cineva se referă la matematica românească (produsă, adică, în România: în general, nu cred că matematica are culoare națională). Din păcate, majoritatea celor care fac (și) cercetare în matematică, rămîn izolați, lucrează la teme care-i interesează doar pe ei, fabrică doctoranzi după chipul și asemănarea lor, publică în reviste (naționale și nu numai) obscure, se citează și adulează între ei, își dau premii. Dar cineva, trebuie, nu-i așa, să predea și la proaspăt apărutele universități, de stat sau private, și ca să predea trebuie să aibă doctorat, titluri, iar pentru toate acestea trebuie să cerceteze și să publice. Situații asemănătoare există peste tot și nu cred că există domeniu de cercetare, oriunde, care să nu aibă asemenea probleme. Grav e, însă, că la noi cam încep să devină regulă, sînt încurajate de sistem. Pe de altă parte, dintre cercetătorii activi buni, destul de mulți se desțărează, definitiv sau temporar, așa că nu e foarte clar cine va mai produce matematică în România, peste zece, douăzeci de ani, mai ales că și cei mai buni studenți pleacă la doctorat în străinătate (mînați, în general, de motive financiare) și cam rămîn pe unde se duc.

De ce pleacă? Pentru a-și face meseria, matematicianul are nevoie, în afară de putere de muncă și talent, de timp, liniște, hîrtie, creioane (pixuri), calculator legat la Internet, bibliotecă, relații de colaborare cu colegi care au interese similare. Pe rînd: timp nu prea e pentru că oamenii din universități predau peste poate, cei din institute, la fel (ca să-și completeze venitul) și, pe deasupra, cu cît ești mai tînăr, cu atît ai grad didactic mai mic și normă didactică mai mare; liniște, deloc, doar trebuie să alergăm (nu sîntem singurii) după bani; consumabile: din banii noștri pe care nu-i avem; calculatoare avem, legătură la Internet avem, dar abonamente la reviste sau baze de date on-line, mai pe sponci; biblioteci există la fiecare universitate, dar nu întrebați de cînd nu s-au mai achiziționat cărți străine de la editurile serioase, iar despre reviste, mai bine nu întrebați deloc; colaborările implică deplasări: din fonduri interne, e greu de mers și de la Iași la Craiova.

Oricum, stăm mai bine decît fizicienii: unii dintre ei nu-și iau nici salariile.

În aceste condiții e de mirare că se produce atît de multă matematică de bună calitate la noi.

Cum de merge, totuși, mașinăria asta? Cum de nu se intră în colaps, ba chiar Institutul de Matematică al Academiei e recunoscut de UE ca centru de excelență? Cred că, în primul rînd, pentru că matematica, înainte de a fi o meserie, e o pasiune. Chiar plătiți prost și fără resurse, tot la problemele noastre ne gîndim. Iar "ei" știu asta foarte bine. De fapt, spre lauda celor care ne conduc, ne-am întors la fericitele timpuri ale secolului luminilor: cercetarea matematică este un hobby, o facem, acasă, în timpul liber. Cei care decid să rămînă în țară (și nu au vocație de ascet) au o singură soluție: navetismul internațional. Cîteva luni pe an în străinătate, la o universitate sau institut străin, cu salariu european și cu trai românesc, singur, fără familie, asigură economii suficiente pentru a îndura "rigorile", nu doar ale iernii, de acasă. În plus, abia acolo, "afară", scăpat de norma didactică împovărătoare (mai ales pentru tineri, culmea!) și de angaralele de tot felul, apuci să faci cu adevărat cercetare. E metoda pe care am adoptat-o și eu de vreo zece ani.

Cercetare de calitate, nu numai în matematică, se face, la noi, în ciuda legislației asupritoare, în ciuda manierei cel puțin haotice (adică lipsită de reguli deterministe evidente) de a împărți puținii bani prin granturi ale CNCSIS, în ciuda disprețului pe care ni-l arată aleșii și a dorinței lor evidente de a amesteca pînă la nerecunoaștere valorile. Cercetare de calitate, nu numai în matematică, se face, la noi, pe bani europeni sau americani, oricum nu proveniți din surse interne: pe mai toate articolele serioase publicate de cercetători din țară se poate vedea anunțată finanțarea parțială dintr-un program european sau din fondurile de cercetare ale unei universități străine (desigur, și cercetătorii străini sînt finanțați la fel, doar că țările lor contribuie, toate, la aceste fonduri).

În final, vestea bună: nu ne dăm bătuți, o să continuăm tot așa, cît ne țin puterile. Pe noi, că de puterile lor nu mă îndoiesc (ăștia sînt, vorba lui Brel, bien plus solides que l'ennui ). Și, ca totul să fie clar, scriu articolul acesta la University of New Mexico, Albuquerque.
__________
* Articolul a fost publicat prima dată în revista Dilema, numărul din 31 octombrie 2003
** Cf. Dilema, nr. 282, 367, 509

 

 

Ad Astra • Volume 3, Issue 1, 2004 • Viewpoint
Back to index

     
© Ad Astra 2001-2013