Ad Astra Awards
Ad Astra Journal
Science library
White book
University rankings
Who's who
Publications
Theses and dissertations
Ad Astra association
 
Press releases
News
Events
Funding opportunities
 
Login
Registration
 
>> Română
 
   
 

Povești despre cercetarea în România

 

Mă numesc Florian Bîrlan și o să am în curând nouă luni de când am inceput să cunosc această lume. Tatăl meu îmi povestește din preocupările și frământările lui atunci când mă leagănă ca să adorm. Câteodată simt că are nevoie de sfatul meu; îmi povestește despre lucruri pe care eu nu le înțeleg: despre un loc îndepărtat, unde nu am petrecut decât trei săptămâni din viață, despre cercetare, despre oameni, și utilizează cuvinte necunoscute; mai nou, povestește cum un nenea Tudor a avut ideea unor eseuri despre acea țară îndepartată, de care și lui îi pasă și-i este dor...

Eu îl ascult pe tata Mirel cand îmi vorbește și mă leagănă; se pare că așa devenim ascultători ideali, când nu vorbim toți deodată. Cât despre acele "eseuri" despre care se vorbește acum la noi în casă, eu cred că pot propune cel puțin trei puncte de plecare în această problematică.

Primul lucru care-mi vine acum în minte este să vă spun că vorbesc încă limbajul bebelușilor. De câteva zile mi-au ieșit și doi dințișori. Mă grăbesc să acumulez experiență (cei doi dințișori au apărut deodată!), încep să vorbesc și limba părinților mei. Așteptați dar, ca Făt Frumos din lacrimă, Greuceanul sau Ileana Cosânzeana, Miorița și legenda meșterului Manole să devina punctele mele de legătura cu România și reperele copilăriei mele. Așteptați... dar nu pasiv, uitându-vă doar cum cresc!

Cunoașteți alegoria broscuțelor? Se pare că e la modă actualmente, iar oamenii au inventat e-mail-ul pentru a-și trimite acest mesaj. Se zice că era odată un grup de broscuțe care voiau să se ia la întrecere, care să ajungă mai înainte în vârful unui turn foarte înalt. Spectatorii se adunaseră în jurul broscuțelor, însă nici unul nu credea că vreuna din broscuțe va ajunge în vârful turnului. "Nu au cum să reușească, turnul este prea înalt !" ziceau ei. Iar broscuțele competitoare începură sa abandoneze una câte una. "E mult prea obositor! Nimeni nu va putea ajunge până sus!" continuau să spună spectatorii. Și broscuțele abandonau încet competiția, una câte una. Până când mai rămase în competiție doar una singură, care continua, obstinată, să urce și să urce... Iată, a ajuns în vârful turnului! A reușit! Spectatorii și celelalte broscuțe se apropiară să o felicite și să afle cum s-a antrenat, care era secretul performanței ei! Și așa descoperiră, cu surprindere, că broscuța câștigătoare era... surdă!

Pentru mine este greu de imaginat: ce lipsește acolo unde familia mea continuă să viseze: broscuțe surde? spectatori? Poate că ceea ce lipsește este mult mai profund: un turn? regulile competiției?

Din când în când, în casa unde locuim, tata face referire la un om care a trăit cândva pe acele meleaguri îndepărtate, care a ales să trăiască simplu și singur pentru a se putea gândi la semeni (oamenii mari i-au spus "Ascetul"). Se pare că parinții mei l-au ascultat odată vorbind pe acel om în toamna vieții, într-un amfiteatru de la Măgurele, pe când erau studenți. Eu nu știu ce înseamnă să fii filosof, dar când voi fi mare sper să cunosc mai multe despre Constantin Noica. Unul din pasajele dragi tatălui meu este următorul:

"Prietene, nu ești mediocru. Sau dacă ești, nu interesează. Nu te gândi la ce au făcut alții, isprăvi minunate sau lucruri nedemne. Gândește-te doar că viața dumitale este, în felul ei, un prilej unic. Dacă te-am întrebat la început ce crezi despre dumneata, n-a fost pentru a răspunde: cred bine sau cred rău; ci pentru a-ți aminti, în măsura în care am dreptul s-o fac, că trebuie să te razboiești nițel mai mult cu dumneata; că în dumneata doarme ceva; un om mai interesant decât bănuiai, un creștin mai bun decât o arăți, sau poate un erou; și în orice caz doarme un om de ispravă pur și simplu. Vezi, nu-l lăsa să doarmă prea mult."

"Răspunsul" pentru mine este un cuvânt greu de înțeles, oamenii mari vorbesc în general de mai multe răspunsuri la aceeași întrebare, de alternative, de raspunsuri parțiale...


Traducere de Mirel Bîrlan, Meudon, Franța


Ad Astra • Volumul 2, numărul 1, 2003 • Puncte de vedere
Înapoi la cuprins

     
© Ad Astra 2001-2013